Anunț angajare

DIRECŢIA JUDEŢEANĂ PENTRU SPORT ŞI TINERET GALAŢI, cu sediul în Galaţi, str. Stadionului nr.1, judeţul Galaţi, organizează în data de 08.06.2017, ora 10.00, concurs pentru ocuparea, pe perioadă nedeterminată a 2 funcţii contractuale de execuţie vacante, în cadrul Unităţii de Administrare a Bazelor Sportive, astfel:

1. Administrator I – 1 post
2. Muncitor calificat I (bucătar) – 1 post

Pentru a ocupa un post contractual vacant candidații trebuie să îndeplinească următoarele condiții generale, conform art. 3 al H.G. nr. 286/2011, cu modificările și completările ulterioare:

a) are cetățenia română, cetățenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparținând Spațiului Economic European și domiciliul în România;

b) cunoaște limba română, scris și vorbit;

c) are vârsta minimă reglementată de prevederile legale;

d) are capacitate deplină de exercițiu;

e) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate;

f) îndeplinește condițiile de studii și, după caz, de vechime sau alte condiții specifice potrivit cerințelor postului scos la concurs;

g) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra umanității, contra statului ori contra autorității, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiției, de fals ori a unor fapte de corupție sau a unei infracțiuni săvârșite cu intenție, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcției, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea.

Condiţii de participare specifice:

1. Administrator I – 1 post
-nivelul studiilor: studii medii absolvite cu diplomă de bacalaureat
-vechime în muncă minim 9 ani

2. Muncitor calificat I (bucătar) – 1 post

-nivelul studiilor: studii medii în specialitate sau curs calificare;
-vechime în specialitatea studiilor  – nu e cazul

Concursul se va organiza conform calendarului următor:

  • 08 iunie 2017, ora 10:00: proba scrisă și/sau proba practică;
  • 09 iunie 2017, ora 10:00: proba interviu.

Candidaţii vor depune dosarele de concurs până la data de 24.05.2017, ora 16,00 la sediul Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret Galaţi.

Dosarul de concurs va conține următoarele documente:

  1. cererea de înscriere la concurs adresată conducătorului autorității sau instituției publice organizatoare;
  2. copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, după caz;
  3. copiile documentelor care să ateste nivelul studiilor și ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum și copiile documentelor care atestă îndeplinirea condițiilor specifice ale postului solicitate de instituția publică;
  4. carnetul de muncă sau, după caz, adeverințele care atestă vechimea în muncă, în meserie și/sau în specialitatea studiilor, în copie;
  5. cazierul judiciar sau o declarație pe propria răspundere că nu are antecedente penale care să-l facă incompatibil cu funcția pentru care candidează;
  6. adeverință medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului sau de către unitățile sanitare abilitate;
  7. curriculum vitae

Bibliografie concurs: 

Pentru postul de ADMINISTRATOR I:

  1. Legea nr. 477/ 2004 privind Codul de conduită a personalului contractual din autorităţile şi instituţiile publice;
  2. H.G. nr. 776/ 2010 privind organizarea şi funcţionarea direcţiilor judeţene pentru sport şi tineret, respectiv a Direcţiei pentru Sport şi Tineret a Municipiului Bucureşti;
  3. Legea nr.22/1969 privind angajarea gestionarilor, constituirea de garanţii şi răspunderea în legătură cu gestionarea bunurilor agenţilor economici, autorităţilor sau instituţiilor publice, cu modificările şi completările ulterioare;
  4. O.M.F.P nr.2861/2009 pentru aprobarea Normelor privind organizarea şi efectuarea inventarierii elementelor de natura activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii;
  5. O.M.F.P nr. 2634/2015  privind documentele financiar-contabile;
  6. Legea nr. 319/2006 Legea securităţii şi sănătăţii în muncă, cu modificările si completările ulterioare;
  7. Legea nr.307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor, cu modificările si completările ulterioare.

 Pentru postul de MUNCITOR CALIFICAT I -  BUCĂTAR:

  1. Tehnologie culinară – Gabriela Pârjol, Dumitra Dumitraşcu – Nicu, Editura Didactica si Pedagogica – Bucureşti Ediţia 1994
  2. Legea nr. 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor, cu modificările şi completările ulterioare;

 

Relaţii suplimentare la sediul Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret Galaţi, localitatea Galaţi, str. Stadionului nr.1, judeţul Galaţi, telefon – 0236/415672; e-mail: This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it. ;

Secretariat concurs: Badiu Cerasela – consilier superior Resurse Umane.