CURS GRATUIT DE EXPERT ACCESARE FONDURI EUROPENE

Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Galaţi organizează în perioada 11-14 iulie 2016 cursul gratuit de „Expert acesare fonduri europene”. Acest curs se adresează tinerilor cu vârsta până în 35 ani cu studii superioare (sunt acceptați și studenții în ani terminali cu mențiunea că diploma se va elibera la finalizarea studiilor) și care doresc să se califice sau să-și perfecționeze cunoștințele în domeniul managementului.

Cursul de Expert acesare fonduri europene pune accentul pe conceperea și planificarea unui proiect, lucrul în echipă, coordonarea activității întregii echipe și atingerea obiectivelor proiectului într-un timp prestabilit. De asemenea, urmărește învățarea și exersarea tehnicilor manageriale de asigurare a controlului asupra proiectelor.

Cei care doresc să se înscrie, o pot face astfel:
1. prin trimiterea documentelor solicitate mai jos, scanate, la adresa de e-mail: This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it., până pe 8 iulie 2016. Veți pune la SUBIECTUL e-mail-ului: PENTRU CURS EXPERT ACCESARE FONDURI EUROPENE;
2. prin depunerea dosarului de înscriere direct la sediul Direcției Județene pentru Sport și Tineret din str. Stadionului, nr. 1, Galaţi până la data de 8 iulie 2016.

Date logistice:

CURSUL VA FI ORGANIZAT ÎN PERIOADA 11-14 iulie 2016.
LOCAȚIE: CACS COMPLEX DE ALIMENTAȚIE ȘI CAZARE SPORT situat în strada AL. IOAN CUZA NR. 76 Galați.
(Punct reper: spațiu situat în spatele prefecturii Galați, centru)

Program:

Luni - joi (11-13 iulie): 10 - 16.30, cu pauze de cafea și prânz

Vineri (14 iulie): 10 - 12

Dosarele de înscriere vor conține:
- cartea de identitate (copie);
- certificat de naștere (copie);
- certificat de căsătorie, dacă este cazul (copie);
- diplomă de studii superioare (copie; adeverință scanată an terminal în cazul studenților);
- formular de înscriere completat și semnat, iar apoi scanat.

Informații suplimentare se pot obține la nr. de telefon 0730030091 (consilier Mariana Nacu) sau la sediul D.J.S.T. Galaţi, str. Stadionului, nr.1, Galaţi.

Termen limita de depunerea a aplicațiilor: 8 iulie 2016!

NOTĂ: În limita locurilor disponibile și în conformitate cu prevederile Metodologiei de finanțare a proiectelor de tineret și studențești proprii și proprii în parteneriat ale Ministerului Tineretului și Sportului și ale direcțiilor județene pentru sport și tineret, respectiv a municipiului București, pentru programele în domeniul tineretului – 2016, vor fi acceptate să participe la cursuri și persoane cu vârsta peste 35 ani.

Participanții vor beneficia și de o masă de prânz în cuantumul a 20 lei pe zi.

DJST nu asigură transport și cazare, tinerii participanți trebuie să fie din Galați, sau să își asigure transport, cazare și celelalte 2 mese.